Muzeul Unirii

Fondare
După Unirea Transilvaniei cu România din 1918, muzeul a beneficiat de sprijinul societății "Astra", fiind mutat (din actuala clădire a Școlii generale nr. 3) în aripa nord-estica a complexului Catedralei Ortodoxe și inaugurat la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colecția sporind cu numeroase piese legate de Revoluția din 1848 dar mai ales de actul Marii Uniri. Perioada crizei economice și anii ce i-au urmat au influențat negativ activitatea muzeului. În 1938 începe "renașterea" muzeului, când Nicolae Iorga îl numește director pe profesorul Ion Berciu, o personalitate erudită si dinamică, ce va ști sa utilizeze cu eficiență resursele financiare, atât prin cercetările arheologice dar mai ales prin fondarea revistei muzeului "Apvlvm" (Apulum) în 1939.
Perioada Comunistă
După cel de-al doilea război mondial, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, la conducerea muzeului ajung figuri obscure, urmându-se astfel principiul antiintelectualist, care a rămas una dintre caracteristicile fundamentale ale politicii culturale din România până în 1989. În 1958 fosta Casă a Armatei, care includea istorica Sala a Unirii, trece în administrarea muzeului. Aniversarea semicentenarului unirii Transilvaniei cu România în 1968 la Alba Iulia, a determinat transformarea și restaurarea clădirii "Babilon", datând din 1853, care va adăposti noi secții expoziționale, instituția primind numele de Muzeul de Istorie Alba Iulia. Un nou moment aniversar, cel din 1975, când la Alba Iulia se celebrau 375 de ani de la prima unire realizata de Mihai Viteazul, și 2000 de ani de existență a orașului, a prilejuit reorganizarea completă a expoziției de baza a muzeului, într-un circuit continuu ce cuprindea parterul, etajul I și II ale clădirii "Babilon", instituția revenind la denumirea de Muzeul Unirii.
Accentuarea cultului personalității lui Ceaușescu începând cu anii ’80 va marca și destinul muzeului, în 1987 cadre ale Muzeului de Istorie al PCR si ale Consiliului Culturii si Educației Socialiste procedând la o radicala revizuire ideologica a expoziției, ale cărei urmări nu vor putea fi decât parțial înlăturate după 1989.
Pagini din Enciclopedie cu legături aici:
nu există
